
Primul roman infectat cu Coronavirus depistat in Romania
de Cristian Botez
Primul caz de infectare cu Coronavirus a fost confirmat de autoritatile din Romania. Este vorba de un barbat din Gorj, care a intrat in contact cu italianul din Rimini, barbatul de 71 de ani, diagnosticat cu infectie provocata de COVID 19 intr-un spital din Italia.
Barbatul, a carei identitate si varsta sunt tinute secrete de catre autoritati, urma sa fie transportat in cursul noptii de ieri, cu o ambulanta perfect izolata si pregatita pentru acest caz special, la institutul “Matei Bals” din Bucuresti. Se asteapta, totodata, rezultatul unui test caruia a fost supus un alt roman, care, la randul sau, a intrat in contact cu romanul deja infectat, dupa cum a anuntat ministrul Sanatatii, Victor Costache.
In acelasi timp mai sunt in asteptare rezultatele a 33 de teste la care au fost supusi tot atatia oameni, care au intract in contact cu cei doi. La conferinta de presa sustinuta ieri la miezul noptii, ministrul Sanatatii, Victor Costache si dr. Raed Arafat, seful Departamentului de Stat pentru Situatii de Urgenta, nu au putut preciza daca printre cei testati se afla si copii.
In localitatea gorjana Pesteana, unde locuiesc socrii italianului infectat, ca si in cele invecinate, intr-un perimetru stabilit de autoritati, este in plina desfasurare o ancheta epidemiologica care vizeaza depistarea tuturor persoanelor cu care romanul gasit infectat a intrat in contact. In paralel urmeaza, in cazul in care si testul celui de-al doilea roman suspectat de infectare iese pozitiv, sa fie declansata o a doua ancheta epidemiologica, aceasta avand ca tinta oamenii contactati de suspectul , dovedit infectat, eventual, cu Coronavirus. Se fac cercetari, de asemenea, pentru a se afla daca italianul din Rimini, infectat cu Coronavirus, a vizitat si o localitate din Gorj, dar localnicii de aici sunt reticenti in a colabora cu autoritatile.