Strazile din Bombay: “cautand mantuirea prin droguri, sex, perversiuni, violenta”. Narcopolis, Jeet Thayil
cronica de Cristian Botez
Uneori cea mai buna cronica pentru o carte este un pasaj din ea. Rareori am intalnit o opera literara, si vorbesc despre “Narcopolis”, a susprinzatorului scriitor indian Jeet Thayil, atat de vie, atat de tulburatoare prin felul in care curge naratiunea. Ca un drog prin vene, ca un abur al unei potiuni sorbita in unghere sordide ale unui oras inecat in propria-i dependenta. Bombay, o aglomerare de milioane de suflete care lupta, parca, cu propria lor existenta suferinda, cautand mantuirea prin droguri, sex, perversiuni, violenta. Bombay, un oras prin care Jeet Thayil atrage cititorul, ademenindu-l cu imagini care emana, parca aievea, senzatii visual-sonore si olfactive, atragandu-l spre locuri pe care acesta sfarseste in a dori, cu trup, cu suflet, sa le vada, sa le strabata, sa fie parte din ele.
“Strada Shuklaji era o incalceala deliranta de maghernite, hoceaguri pentru futai, camere unde locuiau familii, camere pentru zei, camere secrete care se contractau ziua si care se extindeau noaptea. Nu era cine stie ce strada. Era ingusta si congestionata si un flux neintrerupt de automobile, camioane, ricse si biciclete trecea pe acolo. Se intindea de la Grant Road pana la Bombay Central. In mijlocul ei, locanta lui Rashid devenise un simbol. Angajati calificati. Autentice pipe de opiu chinezesti. Credit, daca il meriti. Opiu de cea mai buna calitate. Incepuse sa primeasca clienti ai opiului care auzisera de salon de la un prieten de pe o plaja undeva in Spania sau de la o cafenea din Roma si bateau tot drumul pana pe strada Shuklaji sa vada cu ochii lor. Fumau o pipa doua, pentru ca asta era si ideea, si leneveau pe-acolo ore-n sir, band ceai si facand poze, adunand amintiri, sa aiba ce arata acasa. (…)Si puneau nenumarate intrebari.(…) Cum arata o dimineata obisnuita? Iar el nu avea ce raspuns sa dea. Cum le-ar fi putut spune ca se trezea tarziu si ca se ducea direct in khana(locanta unde se fumeaza opiu n.r.), ametit de cele sase sau sapte ore fara droguri, in capul lui ruland spectrele focului infernal si distrugerea totala a acestei lumi fara Dumnezeu; ca trebuia sa pufaie din pipa o ora ianinte ca lucrurile sa revina pe fagasul normal? Si ca uneori, tarziu dupa-amiaza, dupa ce facea o baie si lua masa, batea strazile si le spunea cateva vorbe comerciantilor. OK? Bine? Ii saluta scurt sau deloc, poate dadea din cap, zambea, daca simtea ca trebuie. Voia doar sa fie si el pe-acolo, la plimbare printre telegute, taxiuri negre si galbene, barbati si femei urland sa se faca auziti peste claxoanele si freamatul strazii Shuklaji. Privea capetele plutind in drum spre negotul loc cu bani si marfa, apostoli criminali ai marelui zeu Antrepenor si asta dadea un impuls placerii de a-si pierde vremea, de o lua mai domol, de a absorbi totul”
“Narcopolis”, roman publicat in 2012, la intelegere cu David Godwin Assiciates LTD, Londra, contine, in capitolul 6, un pasaj absolut surpinzator despre orasul Wuhan, atat de pomenit in aceste zile, ca focar al epidemiei masive cauzate de Coronavirus. In acest capitol se vorbeste de Whuan ca despre un “caz-test.. aici se intampla toate: ciuma, revolte fara safrsit, productivitate in surplus, sfarsitul a tot si toate… suntem un experiment… “Beijingul vrea sa vada cat de mult poate fi pedepsit un oras inainte de a claca…”
“Narcopolis”, Jeet Thayil/Editura RAO, 2013
