Războiul din Ucraina și tenebrele traficului de armament
de Cristian Botez
Războiul din Ucraina tinde să se prelungească si nu este atât de simplu pe cât vor unii să-l facă a fi. Nu a început odată cu invazia trupelor rusești a Ucrainei pe 24 februarie. A izbucnit în 2014, odată cu răsturnarea regimului președintelui Ianukovici care a respins ideea orientării Ucrainei spre Uniunea Europeană și orientarea spre Rusia. A urmat marea manifestație cunoscută sub numele de „Maidan” și instaurarea unui regim proeuropean. Din păcate, acum, spațiul editorial
nu permite o dezvoltare a cronologiei ulterioare a evenimentelor. Invazia militară a Rusiei din Ucraina din februarie curent, reprezintă apogeul tensiunilor dintre cele două state de-a lungul ultimilor ani. Rezumând și trecând peste evocarea evenimentelor teribile ale invaziei, cu tot ce a reprezentat, de la bombardamente masive, inclusiv a zonelor civile, cu tragediile, dramele, morții și răniții din rândul populației civile, cu valul de ucraineni care au fugit din calea urgiei, la cinci luni și mai bine de la declanșarea războiului au început să să se cristalizeze multe lucruri. Au apărut suspiciunile, semnele de întrebare privind acțiunile și intervențiile venite din Occident în acest război.
Rețineri față de trimiterea de arme în Ucraina
Apeluri tot mai vehemente ale președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenskiy, de a se trimite tot mai multe arme în țară pentru a face față atacurilor trupelor rusești, marcate de reproșuri fățișe, de acuzații și reproșuri fără echivoc față de atitudinea reținută a unor state europene, membre ale NATO, de a trimite arme în Ucraina, au determinat reacții de reținere. Mai multe state membre NATO au declarat că refuză să trimită armament, muniții și echipament militar operațional în Ucraina, din considerentul că un astfel de act ar fi transformat acele state în ținta directă a Rusiei. Pentru că decizia de trimitere de armament în Ucraina, stat nemembru NATO și nici al Uniunii Europene, ar fi echivalat cu o declarație de război împotriva Rusiei din partea NATO.
Platformă de testare și comercializare de arme
Treptat a devenit tot mai evident, și acest lucru a fost declarat, spus, prezentat în diverse forme de informare, prin media independentă, de specialiști în comerțul cu arme , oficial, sau ca parte a traficului ilegal, că Ucraina a devenit cel mai mare hub(din engleză, centru, platformă; n.r.) de testare și comercializare de arme. Încă de la începutul războiului din Ucraina, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, spus că orice țară care va sprijini militar, în orice fel, Ucraina, va fi declarată „neprietenoasă”. Cu atât mai mult cu cât acel stat ar fi fost stat membru al alianței NATO. În acest context, presiunea cea mai mare, din parte Occidentului și ale SUA, a căzut pe țările imediat învecinate Ucrainei. Dintre acestea, Polonia, Ungaria, țările baltice, Bulgaria, apoi, mai din spate, Cehia, Slovacia și Slovenia, Ungaria a spus ferm că nu vrea să-și supună poporului riscului unui atac direct al Rusiei, consecință a furnizării de armament Ucrainei.
Vânzările de armament din România, în cădere liberă
Ce a făcut România? Balet. Istoria de decenii de cooperare economică cu Rusia, prin URSS, până la destrămare, multiplele interdependențe comerciale, au pus țara noastră, la nivel de diplomație, într-o postură delicată. Între ciocanul relativului noului statut de stat membru NATO și UE și nicovala trecutului „preteniei” cu Rusia, România a tras de timp, în ceea ce privește indicațiile și impunerile noilor parteneri de a susține militar, Ucraina. Industria României a intrat într-un declin rușinos în ultimii ani, vânzările de armament ale țării, a produselor unicii întreprinderi de profil, ROMARM, cu cele 15 fabrici ale ei din țară, scăzând drastic începând cu 2018. 
Armata română, la nivelul anilor ‘80
Și nu sunt semne de redresare, nici a comerțului și nici a producției de armament românesc, atâta vreme cât aceasta din urmă este încă tributară unui sistem învechit, de pe vremea Tratatului de la Varșovia. Concret, și doar ca un exemplu, în timp ce NATO se folosește calibrul modern, de 5,56 milimetri, al armelor de asalt, armata română folosește încă învechitul 7,62, de pe vremea Războiului Rece. Armata română, spun specialiștii, se află la nivelul anilor ’80. În plus, foarte pe scurt, dat fiind faptul că industria de armament este desfășurată pe orizontală, aflându-se în interdependență cu alte sectoare industriale, perspectivele și semnele de redresare în domeniu sunt pesimiste. „Dacă Armata are nevoie de transportoare, România nu mai e capabilă să facă transportoare, pentru că înainte era o întreagă linie orizontală. Unii făceau turelele, alții făceau șenilele, alții partea hidraulică. Toți au dispărut, unii au falimentat, ori au fost vânduți”, spunea într-o declarație de presă acum ceva vreme, generalul Decebal Ilina, fost secretar de stat în Industria de Apărare din cadrul Ministerului Economiei și industriei. „Dacă fabrica de la Moreni ar primi comandă să facă transportoare, 90%, inclusiv tabla, trebuie să importe. Motorul dintr-o parte, cutia de viteze din altă parte”, explica generalul.
România, ajutor militar de 3 milioane pentru Ucraina
De la începutul războiului și până în iulie, România a contribuit cu circa 3 milioane de euro în ajutor militar oferit Ucrainei, potrivit Institutului Kiel din Germania. Guvernul condus de Mihai Ciucă refuză însă să comunice public detaliile ajutorului militar pentru Ucraina. Ajutoarele militare acordate Ucrainei, de către majoritatea țărilor membre NATO, la cererile vehemente ale liderului ucrainean, ca și al celui American, unele mult mai consistente decât al României, care au inclus și armament cu putere de foc și rază de acoperire mari, au fost de natură să inflameze la maxim situația de pe front. Vladimir Putin și-a sporit, astfel, atenționările, trecând chiar la amenințări directe de ripostă armată, ca urmare a acțiunilor de implicare militară a țărilor vestice în război.
Justificarea salvatoare: acordul militar semnat înainte de război
În ceea ce privește situația României sub acest aspect, este demn de menționat că acțiunile sale de ajutorare militară a Ucrainei pot fi interpretate în două chei. Pe de o parte, poate fi văzută ca acțiune în coordonare cu celelalte state din NATO, pe de altă parte ca o obligație contractuală rezultată din Acordul de cooperare militară dintre România și Ucraina, încheiat în septembrie 2020 și promulgat de președintele Iohannis, în iulie 2021. Acord bilateral care stipulează, printre altele „ intrarea în vigoare a acordului va asigura crearea cadrului normativ şi legal necesar în sfera tehnico-militară între cele două ţări şi va permite cooperarea tehnico-militară în următoarele domenii: achiziţionarea de arme, muniţii şi echipamente militare în cadrul unor proiecte comune şi producţia de arme şi echipamente militare la cererea uneia dintre părţi, furnizarea de armament, muniţie şi echipament militar şi alte servicii în sfera tehnico-militară şi vânzarea de licenţe pentru producţia de arme, muniţii şi echipamente militare”
Controversa obuzelor românești din Ucraina
În urmă cu zece zile o știre, susținute de fotografii făcute publice chiar de armata ucraineană, potrivit căreia aceasta ar fi folosit în lupte obuze de producție românească, mai exact obuze care ar fi fost fabricate de ROMARM, chiar în august 202. Reacția fabricantului roman a fost rapidă, dar laconică. „ROMARM nu comentează informații neautentificate și a speculațiilor apărute pe site-uri de socializare”. Declarația a fost făcută în cadrul unui răspuns dat agenției Hotnews. Totodată, ministrul Economiei, Florin Spătaru a declarant că „se fac verificări, dar din primele informații, acea muniție nu ar fi fost livrată din România”. Evenimentul, aparent simplu fapt de front, învălmășit într-o mulțime de alte situații de front, unele mai mari ca importanță, atrage atenția celor ceva mai familiarizați cu tot ce presupune un război, care întotdeauna a însemnat mult mai mult decât confruntările armate fățișe, asupra tenebrelor traficului de armament.
Îngrijorări la nivel de conducere europeană
Chiar Uniunea Europeană își exprima în luna iulie, prin Comisarul european însărcinat cu Afaceri Interne Ylva Johansson, îngrijorarea privind dezvoltării „ unui trafic de armament provenind din această ţară aflată în război, exprimându-şi îngrijorarea faţă de deturnarea unor materiale militare livrate de Occident”. Istoria recentă a Europei oferea, în acest sens, exemplul războiului de pe teritoriul fostei Iugoslavii, unde cantități masive de arme oferite insurgenților de către Occident, au ajuns pe mâinile grupărilor jihadiste.
Legile internaționale antitrafic, teorie impecabilă. Atât
Teoretic, comerțul cu armament este strict reglementat legislativ, astfel încât orice cantitate, orice produs militar, de la echipamente și material, la armament individual sau cu putere mare de foc, blindate, nave, și aeronave, ori părți ale acestora, să poată fi urmărite, pe traseul tranzacției și a transportului oriunde în lume. Aceleași legi internaționale stipulează clar că tranzacțiile de arme trebuie să respecte tratatele internaționale, embargourile și restricțiile impuse internațional unor state. Cu mai multe specificații clare. Un beneficiar nu poate revinde produsul cumpărat fără acordul frunizorului și, mai ales, nu poate fi revândut unui stat sau alianțe aflate în conflict latent sau deschis cu țara furnizoare.
Volumul de arme trimise în Ucraina, greu de urmărit și controlat
Dar cum legile par de multe ori făcute ca să fie încălcate, mai ales într-un domeniu în care se vehiculează sute de miliarde de dolari, traficul de arme proliferează, iar în condiții de război aproape total, ca cel din Ucraina, este greu de urmărit întreg volumul de arme furnizat, în acest caz Ucrainei. Un bun cunoscător al acestor aspecte, fost luptător român în servicii secrete, mai apoi comerciant autorizat de armament, specializat pe zona Ucrainei, la fel de real ca și faptul că reporterul semnatar al acestui articol a fost corespondent de război pe patru continente, a împărtășit în exclusivitate pentru reporterspecial.ro mai multe aspecte legate de acest fenomen.
Oportunitate imensă pentru Ucraina de a prospecta piața mondială de arme
„Războiul din Ucraina s-a transformat într-o uriașă oportunitate pentru ucraineni de a-și dezvolta piața de desfacere a produselor militare în toată lumea. Prin imboldul dat de SUA, NATO și Vestul european de a solicita cât mai multe arme, a obținut o libertate considerabilă de a prospecta și contacta toate sursele, din mai toată lumea, de armament. Prin atașații săi militari, și prin persoane desemnate cu pregătire în domeniu, sub girul SUA, NATO, UE, Ucraina a contactat producători și deținători de armament din toată lumea. Aici este momentul unei mențiuni importante. Tranzacțiile de armament interstatale trebuie să includă precizări fără echivoc despre „enduser”. Despre, „beneficiarul final”, în traducere liberă, al armamentului tranzacționat, oricare ar fi forma, tipul, specificitatea sa.
Informații „la zi” despre stocurile militare din orice zonă a lumii
Într-o prezentare comprimată, impusă de spațiul editorial avut la dispoziție, această activitate a atașaților militari ucraineni, laolaltă cu oamenii lor, la scară internațională, a oferit Ucrainei acces nemijlocit, girat, repetăm asta, de Occidentul european și transatlantic, la piața de arme, tehnică și alte categorii de produse militare Comercianții ucraineni au dobândit astfel informații asupra producției și stocurilor de armament din toată lumea. Ei știu, în acest moment, la orice oră, câte transportoare blindate sunt disponibile, de exemplu, în Africa de Sud, la o fabrică construită acolo de francezi. Sau câte obuze sunt pe stoc într-o țară sau alta. Și tot așa.
Kievul, un Wall Street al armelor
Practic, Kievul a devenit, la ora actuală, un Wall Street al armamentului. Unde, culmea, produsele sunt testate și verificate, în direct, chiar în timpul desfășurării războiului de pe teritoriul ucrainean.
Informațiile par a fi greu de digerat de publicul neavizat. Dar, de când lumea și pământul, se știe, războaiele au constitui prilej de înflorire a afacerilor cu tot ceea ce alimentează și întrețină un război. Activitate în urma căreia sunt sacrificați sute și sute de mii de oameni, în numele declarat, trâmbițat și abil propagat al unor idei, al unor idealuri care, la un moment dat se vor dovedi a fi fost departe de realitate, departe de adevăr și umanitate.
