Cum s-au infiltrat serviciile secrete în presa din România și cum o folosesc în războiul din Ucraina. de Cristian Botez

Cum s-au infiltrat serviciile secrete în presa din România și cum o folosesc în războiul din Ucraina

de Cristian Botez

Cum au infiltrat serviciile secrete presa din România și cum o folosesc în războiul din Ucraina. de Cristian Botez

Pe 25 februarie anul acesta, la un an după ce primele trupe militare rusești au invadat Ucraina, m-am întâlnit cu un amic, Doru S., în prezent afacerist în domeniul securității private, fost luptător SPP, la îmceputul anilor ’90, mai apoi mercenar în diferite locuri din lume, din Orient și Africa Centrală, fost comerciant de arme, cu contracte în Ucraina, cu niște ani în urmă. Scopul întâlnirii, în mare parte jurnalistic, a fost de a comenta izbucnirea războiului diintre Rusia și Ucraina, și de a afla de la Doru, din perspectiva unei bune cunoașteri a problematicii militare din regiune, ce părere are, la cald, despre evenimentele aflate de scurtă vreme în derulare.

Am publicat, atunci, pe impact.ro, un material amplu pe baza opiniilor și considerațiilor specialistului militar, care este Doru S.

Și am reținut, de atunci, practic primul comentariu făcut de Doru, pe care îl reproduc și acum pe reporterspecial.ro,  la aproape cinci luni de la izbucnirea conflicutlui. „Acest război va fi un mare show de televiziune și va dura doi ani”. Previziune adeverită, cel puțin în ceea ce privește prima parte a enunțului, dar, iată, și că durata acestui război, după cum se derulează acesta, tinde spre intervalul anticipat de Doru.

Al doilea personaj pe care l-am intervievat la doar câteva zile de la începutul războiului din Ucraina, a fost generalul(în retragere) de contrainformații militare Stan Petrescu, a cărei prezentare o voi face după aceste rânduri de introducere. Mare parte a interviului realizat atunci, având ca subiect „spionajul de război”, a făcut obiectul unui material publicat pe http://impact.ro, și reluat, la un moment dat , și pe reporter special.ro. O singură latură a discuției, un aspect foarte sensibil, dificil de abordat de un jurnalist care lucrează pentru un trust de presă, din motive mai mult decât evidente, nu a  fost inclus în acea primă parte a interviului. Și este vorba despre rolul și implicarea presei, fie oficiale fie private, în propaganda de război și chiar  în spionajul militar

Mai întîi, să spunem cine este generalul(rtr) Stan Petrescu

General de brigadă(în retragere) prof.univ.dr. Stan Petrescu este doctor în științe militare, post universtar în drept internațional, master în puterea executivă și administrație publică. Este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Artilerie, și al Facultății de Drept. A publicat mai multe volume și numeroase articole și studii referiitoare la mediu de securitate național și internațional, la fenomenul militar actual, din perspectiva activității de intelligence, a abordat unele tendințe care apar în proiecția puterii politice a noilor actori de securitate statali și nonstatali. Este jurnalist și membru al UZPR, publicând articole de presă și editoriale în diverse publicații tipărite și online. Este membru al Diviziei Istoria Ştiinţei – Comitetul Român pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii (DIS-CRIFST) și Prim -Vicepreședinte al Intelligence Studies Center for Security and Applied Geopolitics – CSIS GA.

Și,iată, în cele ce urmează, considerațiile generalului(rtr) Stan Petrescu privitoare la tema „Jurnalismul pe timp de război”, cu precizarea că nu am inclus în text întrebările adresate generalului. Și aceasta pentru o mai mare acuratețe și fluidiate a inteviului.

Patronii media sunt în contact direct cu serviciile de informații?

„Se știe că toți politicienii aflați, în jilțurile puterii, aleargă prin toată piața politicii pentru a-și vinde imaginea, pe care o fac atractivă datorită  presei invincibile. Cu ajutorul ei, oamenii puterii, produc o cât mai  bună impresie în spațiul public, adică acolo unde se află cetățeanul ignorant, cu votul în mână, odată la patru ani. În această cursă nebună, pentru cucerirea sentimentului public favorabil, toți cei puternici se vor izbi brutal de zidul manipulării opiniei publice, acțiune care vă cădea în sarcina jurnaliștilor și moderatorilor tv, crescuți la școala presei partidului-stat. Aceștia pot crea o opinie publică favorabilă, sau nefavorabilă, pot modifica conduita opiniei publice după cum dictează patronul media, sau patronul politic al mediei, instalat prin furt de imagine în posturile de decizie ale puterii. În plină eră a comunicației digitale, omul de presă, are capacitatea de a influența spațiul public, iar succesul unui candidat politic va depinde, într-o mare măsură, valul părelnic al opiniei publice. De aceea, omul politic  care vrea succes maxim, în bătălia politică, are nevoie de un aliat de nădejde. Acesta este gardianul cuvintelor – jurnalistul și moderatorul de televiziune”.

Jurnalism aliniat, trusturi de presă mânjite

„Astăzi, jurnalistul de rând este un slujbaș mărunt al proprietarului de „gazete audio-video”, sau de instituții publice de media. Patronii trusturilor de presă  au interesul să câştige bani foarte mulți și influență foarte multă. Treaba o fac soldații-jurnaliştii, care  sunt angajaţii patronilor lor, ascultându-i smeriți, având obligația de a-și redacta știrile manipulatoare după cum vor, dar, atenție, ei nu pot să scrie ce vor. Și, ca să nu-şi piardă slujbele, gazetarii,  vor scrie și vor vorbi locvace ceea ce va vrea patronul lor, iar unii jurnaliști de teren și de duzină, nu transmit stirea, evenimentul așa cum e, ci transmit perceptiile lor în raport cu știrea. Un gazetar va avea îndrăzneala de a scrie ce vrea doar dacă este proprietarul ziarului și, în acest caz, va descoperi un mare adevăr: pentru ca știrea să se vândă are nevoie ca aceasta să aibă calificativul de „rea” și  ca să obții o știre rea este nevoie să stăpânești arta ipocriziei și a  manipulării. Știrea rea aduce bani”.

Brigandajul unor moderatori tv

„A fi moderator tv înseamnă un foarte mare lucru.  Și aceasta, deoarece, slujbașul media, care are pretenția de a fi prezentator de emisiuni trebuie, mai întâi, să știe a conduce cu obiectivitate o emisiune,  să  o modereze, să o pondereze, să stăpânească zelul unor invitați care o iau razna prin porumb cu opiniile lor inadecvate, să gestioneze cu aplomb atunci când pare a se aprinde o dezbatere publică cu mai mulți invitați aflați pe poziții divergente. Acesta ar fi modelul teoretic.În realitate, dincolo de sticlă se întâmplă să se deruleze scene media, de un ridicol  nemărginit, împroșcându-se miasme aduse din subsolul limbii române de către invitați agramaţi, trufași, aroganți, lipsiți de cultură politică, semidocți, mincinoși, demagogi, ariviști, complet goi pe dinăuntru, compromiși moral, sforari și gălăgioși. Adesea, privim către ecran și nu vedem  un talk-show de bună calitate, ci că devenim privitorii înmărmuriți unor atacuri ad hominem, că devenim martorii unui linșaj mediatic, moderatorii părând devenind un fel de vidanjori de serviciu ai redacției”.

Minciunile mass-media apar ca un strat fin de praf întins pe suprafața adevărului, având drept singur scop mascarea acestuia.

„Adesea, pe televiziunile noastre, manipulatori de serviciu, operează, la ordin, cu minciuna, cu flecuștețe și mondenele media,  cu dezinformarea și inducerea în eroare a opiniei publice, cu intoxicarea unor categorii largi de cetățeni naivi, cu propagarea de zvonuri, cu lansarea de zvonuri continue, fără ca CNA-ul politic să se implice în a face asanare deomtologică  prin platourile TV, așa după cum spune legea. Se mai observă unele lucruri media extrem de grave atunci când sunt generate situații de criză interne și internaționale. În asemena ocazii, din redacții, își fac simțită prezența agenții de influență, al căror patron se găsește într-o altă administrație etatică.

Când vedem pe moderator cum se transfigurează fizic și intelectual spre a persuada și capta atenția telespectatorului, atunci trebuie să știm că ne aflăm la primul nivel al minciunii media, al manipulareii. Alteori, jurnaliștii tv devin aroganți până la obrăznicie, atoateștiutori, agresivi și provocatori. Ei, moderatorii de serviciu, țipă sus și tare, atunci când vreun invitat „rătăcit în gândire” exprimă o opinie contrară părerii lor, sau puterii sponsor al postului, autodefinindu-se drept purtătorii de cuvânt și servitorii legitimi ai opiniei publice. Să mai adăugăm că acești briganzi de presă care răspund la butoanele puterii, ca răcanii fanatici la ordinul caporalului analfabet, sunt lipsiți de orice morală, de orice de orice principiu deontologic al sfintei lor profesiuni, de orice măsură, meseria lor având vădite accente îndoielnice”.

Jurnaliștii care stau la până și vânează

„Pentru un politician fără experiență, este imprudent să aibă încredere în microfonul sau pixul jurnalistic. Pentru că unui jurnalist, atunci când îi vorbești, el nu te ascultă, el te vânează, stă la pândă, pune de-o ambuscadă gazetărească și caută să surprindă interlocutorul cu orice fel de greșală, din care va scoate, rapid, o știre, numai bună de așezat pe prima pagină a ziarului său, anunțând printr-un titlu șocant că se va face o dezvăluire senzațională  în numele opiniei publice. În spațiul public românesc, o anumită parte a presei, se situează dincolo de limitele de moralitate profesională. Ei fac brigandaj gazetăresc, clamând faptul că presa este a patra putere în stat, liberă să inventeze monstruozități, puse pe seama unor ignoranți, liberă să calomnieze, să răspândească știri false, să dezinformeze, să eticheteze, să linșeze, liberă să semene difuzie și confuzie în spațiul public, liberă să investigheze inchizitorial și să distrugă pe orice oponent”.

Presa independentă, rara avis

„Există, firește, și o anumită parte a mass-media, echidistantă și independentă, mică din păcate, neangajată în vreun fel sau altul, care scoate în evidență corupția generalizată la vârful puterii, flagel care pune într-o uriașă dificultate nu numai siguranța națională, ci și credibilitatea țării în lume, din păcate, în contrast cu cu presa înregimentată politic, sau angajată de agenții vreunei puteri străine, cu interese ostile mari în România. Unele instituții de presă au construit și consolidat un imens zid al tăcerii, un zăbranic întins al minciunii și manipulării, prin promovarea de știri media toaletate, ambalate în materiale sclipitoare, cu scopul de a ascunde defectele unei societăți profund corupte, pe toate palierele sale, de a ascunde pe cei puternici și cu averi uriașe din bani publici, de a modifica percepția publică și de a o orienta către interesele imediate a celor care conduc, astfel încât cei conduși să nu aibă știință de jaful unei întregi națiuni”.

Afacerea „Wattergate”, în SUA, „Țigareta II”, în România

„Da, există elemente media care din varii interese sunt în contact direct cu serviciile de informații. După cum, în lumea serviciilor de informații, există și o tehnică de furnizare de informații la presă, pe sub ușă, care are loc atunci când decidenții care nu vor să exploateze informații venite de la serviciile de informații, acestea din urmă le dau presei. Când ajung în spațiul public, va fi greu să le oprească cineva. Așa s-a întâmplat în cazul, Afacerii Watergate, cu aproape o jumătate de secol în urmă, preşedintele american, Richard Nixon, şi-a dat demisia din funcţie după ce presa americană a dezvăluit, cu informații primite pe sub ușă de la FBI, implicarea sa în scandalul „Watergate”, un exemplu clar al abuzului de putere la vârful guvernului american. Caz unic în istoria SUA când un preşedinte părăsește Casa Albă prin demisie. La fel s-a întâmplat în România cu Afacerea Țigareta II. Întreaga poveste a evoluat rapid, după ce datele afacerii au fost furnizate de către SRI, pe sub ușă, la presă, și când președintele Constantinescu a fost forțat de presiunea opiniei publice să ia măsuri rapide. În luna aprilie 1998, două cotidiene centrale, primind o informație de la o sursă, așa-zis, anonimă, au informat opinia publică românească, cum că dintr-un avion ucrainean au fost descărcate câteva mii de baxuri de țigări de contrabandă, pe Aeroportul Militar Otopeni. Odată informația rostogolită la presă, instituțiile statului s-au pus pe treabă. Rezultatul se știe. Demisii răsunătoare și condamnările celor vinovați la ani grei de pușcărie”

Napoleon: „Un ziar bun face cât o divizie”

„Am fost întrebat de un alt jurnalist dacă este moral și legal ca în redacțiile instituțiilor de presă să se găsească ofițeri de informații cu acoperire de jurnaliști. Am răspuns afirmativ. Un ofițer de informații acoperit, în presă, nu are misiunea de a controla presa și politica redacțională, ci de a identifica dacă printre jurnaliști și patroni de presă sunt agenți de informații străini care desfășoară acțiuni ostile în contra securității naționale, sau care colaborează cu străinătatea. Napoleon Bonaparte  afirma că „un ziar bun face cât o divizie”.

În toată lumea civilizată, serviciile de informații ale statului democratic va avea grijă să-și acopere ofițeri cu profesia de jurnaliști și să le dea diferite misiuni, mai ales în situații de criză și la război. Acoperirea face parte din arta și puterea informațiilor, sau, altfel spus, face parte din bucătăria serviciilor de informații, unde acestea vin să guste meniurile secrete, având, în raniță, linguri cu cozi foarte lungi”.