Confesiune. La 12 ani am decis sa ma fac ziarist

Am fost inscris la scoala la 7 ani, dar stiam sa scriu si sa citesc de la 5. Stateam saptamani intregi la bunicul meu din Otelu Rosu, judetul Caras-Severin, iar verisoara mea, Corina, care era mai mare cu doi ani, ma lua cu ea la scoala. Stateam in ultima banca si invatam ce invata ea. Si colegii ei. Eu am trecut peste faza cu bastonase si o-uri, din acest motiv am avut un scris urat. Abia dupa 20 de ani mi-am “reglat” caligafria(in stil propriu, oricum). La 9 ani citeam, in afara de cartiile copilariei, Zaharia Stancu si Darwin. Printre altii. Celorlalti colegi de varsta mea le paream ciudat. Apoi am descoperit ziarele. Cum? Bunica ma trimitea sa-i cumpar “Romania libera”(peste ani, in 1991, acolo aveam sa-mi incep, daca mi se permite, cariera in presa). Iar dupa amiaza, “Informatia de pranz”. “Aflam de la Militia Capitalei” devenise rubrica mea preferata (de aici, probabil, si aplecarea ulterioara, ca ziarist, spre criminalistica).
Pana la 7 ani am copilarit in cartierul Primaverii(unde m-am si nascut), fara avea nicio legatura, nici pe departe, cu nomenclatura comunista. De aia ne-au si mutat de acolo, la un moment dat! In 1972 am ajuns pe Calea Grivitei, intr-un apartament nou. In Chibrit, cum i se spune(a) zonei. La patru statii de tramvai de Stadionul Giulesti, fieful echipei mele de fotbal de suflet RAPID. Aici am dat cu nasul de fotbal, ca sa zic asa, si nu altfel. Desi la scoala faceam rugby, minunat sport!!!(Scoala Genarala nr.175, de pe strada Lainici nr.2, era singura din tara care avea in programa RUGBY si teren profesional, la standarde profi, cu buturi, cu tribune(mici) ), am fost atras de fotbal.
La un moment dat, pe la 10 ani, am descoperit emisiunea de sambata/duminica, la radio, “Fotbal, minut cu minut”, moderata de legendarul crainic radio Gheorghe Minoiu. Pe atunci meciurile din Divizia A se desfasurau toate in aceasi zi, la aceasi ora! Ma asezam in varful patului cu un caiet in mana si un pix sau creion, si ascultam transmisiunile. Notam minutele cand se marcau goluri, faze mai aprige, comentarii ale crainicilor, iar cu carioca desenam faze descrise de comentatori. Lovituri libere, penaltiuri, tot felul de situatii din timpu meciurilor. Stiam toti fotbalistii din divizia A, clasamentul pe de rost, cate puncta aveau echipele la zi, golaveraj. Tot! Si, desigur, jucam la Pronosport! 1 X 2! Daca iti ieseau 13 rezultate de meciuri, din 13, dadeai lovitura!
Dupa un sezon/campionat mi-am luat un caiet cu coperte maron, din material textil impregnat cu o vopsea cerata(era urat, acel caiet; mirosea a U.R.S.S.), pe care scrisesem pe prima coperta, ingrosat, cu un pix,CARNET DE REPORTER. L-am ratacit si ma doare enorm absenta lui, marturie a unor timpuri minunate). Aveam 11 ani! Nu ma gandeam, atunci, ca exact asta voi face peste ani si ani! Tin minte ca ma trezeam, am facut asta ani de-a randul, copil fiind, la 5 dimineata(mama dormea inca) si ieseam afara, fie vara, fie iarna, fie frumos afara, fie ploaie, vant sau ninsoare, si stateam cate o ora la coada la chioscul de ziare, ca sa cumpar ziarul “Sportul”! Eram singurul copil de la coada aia! Faza era, ca se aduceau putine si de aceea se forma coada! Era singura noastra sursa de informare in ceea ce priveste sportul. Asa cum era relatat el in acele vremuri comuniste.
Si toate acestea explica faptul, ca la un moment dat, pentru doi ani de zile cand am fost prima oara la Romania libera(1991-1995) am lucrat(si) in departamentul Sport, sub indrumarea regretatilor mari jurnalisti Ion Bocioaca si Marius Georgescu.