Cine este Amalia Bellantoni-micuța și vocala blondă care luptă pentru HORECA

Text: Cristian Botez
Fotografii: arhiva personală Amalia Bellantoni, fotografie Amalia și Cristian Botez, reporterul Rețete și Vedete
De mai bine de o lună, la mai toate protestele de stradă, dar și în în emisiuni de televiziune, talkshow-uri și buletine de știri, o femeie blondă, frumoasă și micuță s-a remarcat printr-o prezență puternică, foarte vocală, plină de patos, care își exprimă revolta față de autoritățile care au adus industria HORECA, cea care reprezintă nu mai puțin de 400 de mii de oameni care își câștigă existența din munca lor în hoteluri, restaurante și cafenele, în pragul falimentului total.
Este vorba de Amalia Bellantoni, o româncă măritată cu un cunoscut bucătar sicilian, Domenico Bellantoni, împreună cu care deține unicul restaurant cu specific exclusiv sicialian, „Belli Siciliani”, undeva în zona Mătăsari.
Amalia a ajuns vedetă în mass-media și pe rețelele de socializare prin inedita sa prezență, discursul bine conturat, la obiect, și prin curajul său de a înfrunta autoritățile.
Amalia Bellantoni este mai tot timpul, în aparițiile sale televizate, alături de Diana Șoșoacă, senatorea care luptă vehement împotriva măsurilor dubioase luate de Statul român în cadrul campaniei acestuia împotriva Pandemiei și care susține în forță respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor în raport cu demersurile luate de autorități în numele prevenirii răspândirii virusului SARCOV 2.
În pofida aparențelor, Amalia Bellantoni nu face parte din echipa Dianei Șoșoacă. „Ne-am cunoscut întâmplător, cu vreo lună în urmă, la un protest”, ne-a spus Amalia. „În timpul acelei manifestații, am fost, la un moment dat, împinsă de mulțime spre Diana. Ne cunoaștem, vorbim când ne vedem, dar nu ne căutăm în mod expres, nu ne anunțăm când e vorba de vreun protest organizat. Pe mine nu mă cheamă nimeni, nu mă duce nimeni la manifestații. Vin din proprie convingere, pentru că așa consider că e de datoria mea să lupt pentru drepturile celor din breasla mea, de fapt, pentru toți românii”.
Cine este de fapt Amalia Bellantoni? Are 40 de ani și a absolvit Facultatea de Limbi străine a Universității București, pe vremea când, la admitere, erau 20 de candidați pe loc. A terminat Engleză și Germană, în pricipal, studiind în secundar Italiana și Engleză. Cunoaște, de fapt șase limbi străine, celor de mai înainte adăugându-li-se și Spaniola și Portugheza. Pe lângă acestea, Amalia a studiat, la Universitatea din Messina, Sicilia, și „limba siciliană”, dialectul „strittu missimisi”.
După absolvire, Amalia Bellantoni a intrat în lumea aviației, fiind vreme de 19 ani stewardesă la ALITALIA, iar, în finalul carierei în acest domeniu, la TAROM. La compania aeriană română a ajuns după ce a participat, în 2010, la un show tv celebru pe atunci, difuzat de Antena 1, ”Vreau să fiu stewardesă”, spectacol tv prezentat de Dan Negru. Acela a fost, de altfel, și momentul în care Amalia a început să cocheteze și chiar să se afirme în lumea showbizz-ului.
A urmat, apoi, participarea sa la celebra emisiune „Chef la cuțite”, aparița și evoluția sa în show fiind remarcabile. Amalia are titlul în lumea gastronomiei, de „Lady Chef of Sicily in The World” by Regione Siciliana”.
La restaurantul cu specific sicilian pe care îl au Amalia și Domenico, afacere demarată în urmă cu zece ani, atmosfera este sută la sută siciliană. Pereții localului sunt tapetați cu fotografii din Sicilia, portul Messina, dar și diplome, recunoașteri ale activității gastronomice și de prestație ca restaurant sicilian, articole din presa suditaliană, siciliană. Tot personalul este din Sicilia, oamenii aduși de Domenico au venit în România, unii, cu tot cu familii. Acolo unde funcționează il ristorante, o vilă mare, locuiesc soții Bellantoni, cu cei doi băieți ai lor, dar și o parte din personal. Aici totul este din Sicilia. Meniul produsele, rețetele, vinul și berea, chiar și desertul. Totul mergea minunat până s-a declanșat nebunia cu pandemia. Amalia își amintește de luna februarie a anului trecut. ”A fost cumplit. După ce a fost depistat acel cetățean din Italia, care locuia în acea localitate din Gorj, a început prigoana noastră. A italienilor. Era văzuți rău peste tot. Lumea se îndreptaseră împortiva noastră, noi eram cauza răului care se năpustise asupra României! Am avut de suferit, noi, personalul. Prin ce au trecut și copiii! Gândiți-vă că era primul lor an de școală în România! Dintr-o dată ne-am trezit marginalizați, adevărați proscriși! O lună întreagă am stat practic baricadați în casă. Dar nu am stat degeaba. Am igienizat totul, am adus îmbunătățiri restaurnatului și ușor-ușor, ca toți ceilalți, am început să ne adaptăm. Am început și noi să punem în mișcare sitemul de livrări la domiciliu. Am fost asaltați, apoi, de controale. Controale peste controale. Au fost zile în care aveam 15-20 de funcționari, în echipe de control, de la mai multe instituții ale statului, în același timp, în restaurant! Pe urmă au început nebunia cu închideți restaurantul, deschideți restaurantul! Nu mai știam ce să facem. Măsurile impuse de autorități au devenit să fie din ce în ce mai haotice, fără noimă. Și noi primeam facturi peste facturi, multe pentru servicii de care nici nu mai beneficiam. De salubritate/gunoi, de exemplu. Atunci am simnțit nevoia să iau atitudine și să mă revolt. Să protestez față de modul în care statul român tratează această breaslă, această industrie HORECA! Din păcate, că așa e nația asta, puțini au reacționează și acționează ca mine”, mai spune cu năduf Amalia Bellantoni. Și mai adugă: „ Vreți să știți ceva? Aș putea bine-mersi, să mă stabilesc oriunde, în afara României. Avem case, avem proprietăți. Dar eu sunt româncă, vreau să trăiesc În România. Nu vreau să fiu Diaspora. Imi iubesc țara!”, spune micuța și inimoasa blondă, luptătoare mai aprigă decât mulți bărbați în aceste vremuri.
În timpul interviului, Amalia nu a stat lipită de masa la care se așezase reporterul să consemneze toate acestea. Comenzile veneau una după alta, terasa era plină. Între timp, Domenico venea, pleca și coordona personalul. Am avut, semnatarul acestui articol, momente bune în care am dialogat, mai în română, mai în italiană, cu bucătarul sicilian, soțul Amaliei. Este un pasionat total de gastronimia siciliană pe care o stăpânește le perfecție. Drept pentru care ne-a și împărtășit una din rețetele sale, sută la sută siciliene.
Parmigiana Siciliana : se taie felii de circa 1 deget vinetele siciliene (sunt fără sâmburi si mai albicioase), se trec prin făină și apoi prin baie de ulei . Se scurg si se așează straturi : vinete, sos de rosii, parmezan și mozzarella (versiunea messinese), cu ou și Prosciutto (versiunea catanase). Se pune la cuptor timp de 15min la temperatura 180 de grade. La care merge un vin Terre Siciliane rosso!